Termeni de participare
Ultima actualizare: 6 octombrie 2026
Cine suntem
Beat the Tempo Run este organizat de Asociația Club Sportiv FLUX – Street Workout Team (CIF 42340334), cu sediul în Sibiu, Str. Șoimului nr. 14, bl. 14, sc. D, et. 1, ap. 12, împreună cu Cosmin Stan Running.
Contact: flux.streetworkout@gmail.com · 0743 596 188.
Ce este Beat the Tempo Run
O alergare comunitară, necompetitivă, cu DJ pe bicicletă. Nu cronometrăm, nu facem clasament, nu premiam primii ajunși. Vii pentru ritm, oameni și muzică — atât.
Traseul, punctul de întâlnire și ora de start se anunță pentru fiecare ediție pe site și pe canalele noastre. Traseul exact poate fi ajustat până în ziua evenimentului, în funcție de autorizații și condițiile din teren.
Cine poate participa
- Oricine e în formă să alerge lejer distanța ediției (de obicei 7–12 km, anunțată din timp).
- Participanții sub 18 ani vin doar însoțiți de un părinte sau tutore, care răspunde de ei pe toată durata evenimentului.
- Locurile sunt limitate la fiecare ediție. Înscrierea se face prin apropo.app și e confirmată abia după finalizarea pașilor de acolo.
Sănătate și responsabilitate
Participi pe propria răspundere. Prin înscriere confirmi că ești apt(ă) din punct de vedere medical pentru efortul respectiv și că nu ai afecțiuni care ți-ar putea fi agravate de alergare. Dacă ai dubii, întreabă-ți medicul înainte.
Organizatorii nu răspund pentru accidente cauzate de starea de sănătate a participantului, de nerespectarea indicațiilor echipei sau de comportamentul altor participanți ori al terților.
Siguranța pe traseu
- Alergăm pe trasee urbane, uneori pe trotuare sau porțiuni deschise traficului. Respecți indicațiile voluntarilor (marshals, pace keepers) și regulile de circulație.
- Ritmul e dat de DJ-ul pe bicicletă și de pace keeperi — nu depășim bicicleta, nu ne împrăștiem în trafic.
- Dacă te simți rău, te oprești și anunți cel mai apropiat voluntar. Echipa are un plan pentru situații de urgență.
- La edițiile de seară recomandăm elemente reflectorizante sau luminoase (uneori le oferim noi — vezi descrierea ediției).
Fotografii și filmări
La eveniment facem poze și filmări pe care le folosim pentru promovarea comunității (site, rețele sociale, materiale pentru parteneri). Participând, îți dai acordul pentru utilizarea imaginii tale în aceste scopuri. Dacă nu vrei să apari în materiale, spune-ne în ziua evenimentului sau scrie-ne la flux.streetworkout@gmail.com și ținem cont.
Înscriere și donații
Înscrierea se face prin apropo.app, care are proprii termeni și propria politică de confidențialitate. Dacă o ediție are taxă sau donație sugerată, asta e menționat clar pe pagina de înscriere. Donațiile nu se returnează, dar dacă ediția se anulează din partea noastră, sumele plătite se returnează integral.
Anulare și modificări
Putem modifica sau anula o ediție din motive de siguranță, vreme, autorizații sau forță majoră. Anunțăm pe site, pe email (dacă te-ai înscris) și pe rețelele sociale, cât de repede putem.
Comportament
Suntem o comunitate caldă și primitoare. Nu tolerăm hărțuirea, discriminarea sau comportamentul care pune pe cineva în pericol. Organizatorii pot exclude pe loc orice participant care nu respectă aceste reguli.
Modificarea termenilor
Putem actualiza acești termeni; versiunea curentă e mereu pe această pagină, cu data ultimei actualizări. Pentru schimbări importante, anunțăm și pe email sau pe site.